Laboratoarele specializate au procesat, astăzi, 696 de probe primare, iar 127 din ele sunt porizite la COVID-19.
Despre aceasta a anunțat ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă.
„Toate cazurile sunt cu transmitere locală. Cumulativ avem 4 248 de cazuri, active avem 2 693 cazuri. Avem un focar înregistrat la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, 11 lucrători medicali din secția neurologie sunt infectați. Secția nu va intra în carantină, dat fiind faptul că este schimbat personalul medical”, a spus Viorica Dumbrăveanu.
De asemenea, ministra s-a referit și la plata pensiilor și alocațiilor: „Acestea se vor face la domiciliu, prin intermediul Poștei Moldovei”.
Totodată, Viorica Dumbrăveanu a comunicat că Spitalul Raional Ștefan Vodă își reia activitatea. MSMPS cu OMS a instruit repetat personalul medical. Deschiderea secțiilor se va face treptat.
Cristina Parfeni