La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a fost emis mandat de arest pe numele liderului unei grupări criminale alias „Turoc,” iar ieri acesta a fost reținut în Moscova, Rusia.
În privința acestuia urmează să fie inițiate procedurile de extrădare către autoritățile de la Chișinău. Potrivit legii, această faptă este pedepsită cu închisoarea pentru un termen cuprins între 8 și 15 ani.
Potrivit materialelor acestei cauze instrumentate de către procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Direcției combaterea crimei organizate a INI al Inspectoratului General al Poliției, învinuitul este originar din satul Leușeni, Telenești.
Învinuitul are vârsta de 39 de ani și domiciliază în Moscova de mai mulți ani. Organizația criminală activează din 2013 și este structurată în reuniuni de grupări criminale, care înfăptuiesc infracțiuni de șantaj, furturi, tâlhării și trafic de droguri. Organizația are și membri din Moldova, iar la această etapă, a fost stabilit și anunțat în căutare și un cetățean al Rusiei.
Trebuie menționat și faptul că învinuitul reținut a fost condamnat anterior, în Rusia, pentru păstrare de droguri.
Doina Munteanu