Acțiunile întreprinse de Ministerul Apărării al Republicii Moldova în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19 au fost comunicate, astăzi, în cadrul unui briefing de presă de ministrul Alexandru Pînzari.
„Zilnic câte 120 de militari sunt implicați în patrularea pedestră în municipiile Chișinău, Bălți, Cahul, iar alți circa 100 de militari sunt implicați la posturile fixe în localitățile aflate în carantină. Totodată, zeci de militari au participat la dezinfectarea oficiilor poștale”, a spus Pînzari.
În același timp, ministrul a menționat: „Se face o lună de zile de când am preluat mandatul de ministru al Apărării. Am venit în această funcție într-o perioadă nu tocmai ușoară, când Coronavirusul face ravagii în întreaga lume”.
Totodată, ministrul a vorbit despre unele deplasări: „Am întreprins multe vizite în unitățile militare din țară, m-am bucurat să constat că se respectă regulile privind combaterea răspândirii COVID-19”.
Ce ține de perioada sărbătorilor, Pînzari a spus: „Militarii noștri vor fi la datorie de sărbătorile pascale – atât în localitățile aflate în carantină, cât și în municipiile cele mai mari din țară”.
Prin urmare, ministrul Apărării s-a adresat către cetățeni. „În acest an, prioritate este sănătatea personală și cea publică. Vă îndemn să stați acasă pentru a salva viețile omenești”.
Mihaela Conovali