În ajunul Sărbătorilor de Paşti, compania de producere a mezelurilor „Rogob” a donat 150 de pachete cu produsele sale şi carduri de fidelitate personalului spitalului de boli infecţioase „Toma Ciorbă”.
„Prin acest gest am dorit să ne exprimăm susţinerea şi admiraţia pentru personalul medical care se află în prima linie a luptei cu epidemia de COVID-19. Efortul pe care-l depun medicii, sacrificiul la care merg în fiecare zi nu trebuie să lase indiferent pe nimeni. Şi pe viitor vom folosi orice posibilitate pentru a ne solidariza cu cei ce luptă pentru sănătatea şi vieţile oamenilor. Ei sunt eroii noştri şi vor rămâne eroi pentru totdeauna, chiar şi atunci când epidemia va fi depăşită şi viaţa noastră a tuturor va reveni la normal”, a declarat Igor Roşca, Directorul general „Rogob”.
Anterior compania a făcut şi o donaţie pentru susţinerea medicilor şi a instituţiilor medicale în valoare de 100 mii lei.
Cristina Pendea