Respectând tradițiile pascale, la Combinatul de Vinuri Cricova S.A., ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a săvârșit slujba de sfințire și de binecuvântare a Vinului Pastoral, în preajma praznicului Învierii Domnului.
Una dintre cele mai importante sărbători creștine, Paștele, este celebrată în acest an în condiții mai puțin obișnuite pentru poporul nostru. Din cauza situației excepționale, dar cu dorința de a urma obiceiul frumos de sfințire a vinului licoros, Combinatul de Vinuri Cricova a invitat pe ÎPS Vladimir să binecuvânteze vinurile „Pastoral”, servite tradițional la masa de Înviere. Slujba a fost oficiată de prelat, respectând normele de siguranță impuse de starea epidemiologică din țară.
„Acest vin, produs după tehnologia vinurilor Cahor, are o semnificație simbolică în practicile creștine, fiind asemuit cu Sângele Domnului și folosit la una din cele mai importante taine bisericești – Sfânta Împărtășanie. El devine astfel un adevărat simbol al sărbătorilor religioase și ocupă un loc central printre bucatele tradiționale de Paște. Anul acesta, mai mult ca oricând, ne dorim ca fiecare din creștini să aibă posibilitatea de a gusta din vinul sfințit”, a menționat directorul general interimar, Denis Șova.
La încheiere, Înalt Preasfințitul a venit cu un mesaj de încurajare: „Dragi enoriași, continuând tradiția multianuală, am săvârșit, astăzi, rugăciunea comună și sfințirea vinului pascal. Deși bisericile sunt închise, iar sfintele slujbe se fac fără prezența enoriașilor, am hotărât să oficiem această binecuvântare, pentru ca toți creștinii, atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare, să aibă posibilitatea să guste din vin sfințit. Sperăm că împreună vom reuși să depășim aceste greutăți și, începând cu ziua Învierii, să se schimbe situația. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!”.
Vinurile sfințite vor putea fi cumpărate în magazinele din țară, precum și online, pe site-ul companiei- www.cricova.md, livrarea fiind gratuită.