Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a anunțat că a avut astăzi o întâlnire cu conducerea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.
„Împreună am încercat să identificăm cele mai potrivite soluții ca serviciile religioase din perioada Sărbătorilor de Paște să ajungă la fiecare creștin. Am constatat că măsurile de distanțare care vin să ne protejeze sănătatea și viața în perioada de pandemie vor fi în vigoare și în timpul sărbătorilor, de aceea recomandăm enoriașilor să stea în continuare acasă. Serviciile religioase urmează să fie transmise în direct de televiziunea și radioul de stat și fac apel pe această cale către televiziunile și stațiile de radio private să le difuzeze, astfel încât toți creștinii să le poată urmări. L-am informat, de asemenea, pe ÎPS Mitropolitul Vladimir că în urma apelului pe care l-am făcut, mai mulți creștini cu posibilități și-au unit eforturile pentru a aduce și în acest an în țara noastră Focul Haric. Am mulțumit conducerii Mitropoliei pentru înțelegerea și grija pe care o manifestă pentru cetățenii noștri și le mulțumesc tuturor celor care își oferă sprijinul pentru ca serviciile religioase și Focul Haric să poată ajunge în casele tuturor moldovenilor”, a scris Dodon.
Andriana Cheptine