Președintele R. Moldova, Igor Dodon a informat despre un set de măsuri pentru sectorul economic ce vor fi întreprinse în perioada stării de urgență. Acestea au fost discutate în cadrul ședinței conducerii de vârf a țării.
Igor Dodon a spus că spitalele de la toate nivelele sunt pregătite în caz de necesitate, dar și că pacienții suspecți vor fi analizați la centrul de triere, care va fi amenajat la Moldexpo în aceste zile.
Președintele a informat că teste pentru COVID-19 sunt suficiente la momentul actual. Totodată, el a spus că cele mai eficiente teste și mai rapide sunt cele donate de China și în acest sens au fost comandate încă 100 mii de teste, care vor fi livrate zilele ce urmează.
De asemenea, Igor Dodon, a reiterat poziția autorităților în privința Diasporei și a spus că vor fi organizate rute charter, în baza deciziilor MAEIE și după întocmirea unor liste a persoanelor care solicită reîntoarcerea acasă, prioritate având femeile cu copii, familiile, persoanele bolnave.
Igor Dodon a vorbit și despre un set de 5 măsuri pentru mediul de afaceri:
„Întreprinderile care și-au sistat activitatea în urma deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (cafenele, localuri de divertisment, HORECA etc.), la menținerea salariului pentru angajați se va restitui 100% din impozitul pe venit al persoanei fizice, sociale și plata asigurării medicale obligatorii.
Pentru întreprinderile care și-au stopat activitatea, nefiind presate de decizia Comisiei (industria de cablaje auto, textile, etc..) vom compensa 60% din suma impozitelor respective.
Persoanele care au intrat în șomaj tehnic, au dreptul să se adreseze oficiilor pentru ocuparea forței de muncă. Ei trebuie să aibă activitate în ultimele 9 luni la întreprindere pentru a putea solicita recompensă în volum de 70-80%. Fondul de șomaj a fost majorat de 3 ori.
Pentru cei care nu au avut un loc de muncă stabil sau nu au lucrat în ultimele 9 luni, statul garantează salariul minim pe economie – peste 2 700 lei.
De asemenea, s-a luat decizia ca pentru angajații structurilor de stat care au fost testați pozitiv la COVID-19 (peste 70 persoane infectate), statul va acorda ajutor unic de 16 mii lei”, a spus Igor Dodon.
Președintele țării a reconfirmat decizia de a achita personalului medical din prima linie salariul dublu pentru aceste 2 luni.
Cristina Parfeni