Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților la un funcționar public din raionul Sîngerei. Prin deținerea/exercitarea simultană cu calitatea de funcționar public și a funcției publice elective de consilier în Consiliul local în perioada august 2015 – noiembrie 2019, desfășurând în același timp o altă activitate remunerată în cadrul Consiliului local, persoana supusă controlului, s-a aflat în stare de incompatibilitate nesoluționată în termenul legal.
ANI va sesiza organul abilitat, în termen de 15 zile din momentul în care actul de constatare va rămâne definitiv, în vederea încetării raporturilor de muncă cu subiectul declarării.
Acesta va fi decăzut din dreptul de a exercita funcții publice și funcții de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani din data destituirii din funcția publică sau din data rămânerii definitive a actului de constatare sau după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care se va confirmă existența stării de incompatibilitate.
De asemenea, persoana supusă controlului va fi înscrisă în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, administrat de către Autoritatea Națională de Integritate. Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.
Dina Roșca