Conducerea „Franzeluţa” S.A. a venit cu un mesaj către parteneri, dar și consumatorii săi.
„Conducerea „Franzeluţa” S.A., cât şi întregul colectiv, conştientizând importanţa strategică pe care o are întreprinderea, dar şi având un angajament ferm în ceea ce ţine de asigurarea siguranţei consumatorilor, tratăm cu multă responsabilitate situaţia alarmantă creată ca urmare a epidemiei de COVID-19 şi întreprindem toate măsurile pentru implementarea recomandărilor autorităţilor de resort ale statului. Pentru a reduce riscul de infectare şi răspândire, vă solicităm, stimaţi parteneri, clienţi, consumatori şi angajaţi, să susţineţi eforturile depuse de noi, să trataţi cu înţelegere şi să daţi dovadă de spirit de colaborare în implementarea acţiunilor specifice acestei perioade. Astfel, vă solicităm să evitaţi întâlnirile fizice, la sediul societăţii, dacă e posibil ca acestea să poată fi substituite prin corespondenţa telefonică/e-mail sau prin oricare altă metodă de comunicare la distanţă convenabilă părţilor. În cazul în care acest lucru nu este posibil, vă rugăm să contactaţi persoana de legătură din cadrul „Franzeluţa” S.A., pentru a stabili modul în care se va produce întâlnirea fizică şi cum vor fi asigurate condiţiilor de siguranţă necesare”, se spune într-un comunicat de presă.
Potrivit lor, e nevoie să respectaţi cerinţele impuse la intrarea în sediul Societăţii şi în magazinele de firmă „Franzeluţa”.
„Și anume:
- Să respectaţi distanţa între persoane de cel puţin 1 metru;
- Să dezinfectaţi încălţămintea pe covoraşele dezinfectante de la intrarea în sediul societăţii şi în magazinele de firmă „Franzeluţa”;
- Să aplicaţi soluţii dezinfectante pentru mâini la intrarea în sediul Societăţii şi în magazinele de firmă „Franzeluţa”;
- Să traversaţi cu mijloacele de transport (în cazul asigurării cu mărfuri) covorul dezinfectant instalat la punctele de acces pe teritoriul societăţii;
Vă recomandăm să fiţi prudenţi, să aplicaţi toate măsurile necesare pentru a preveni infectarea şi răspândirea virusului. Şi nu uitaţi: „A păstra sănătatea este o datorie morală şi religioasă, sănătatea este baza tuturor virtuţilor sociale şi ele nu mai pot fi utile atunci când nu suntem bine” (Samuel Johnson)”, se mai spune în comunicat.
Cristina Pendea