„Mobilizare fără precedent la Orhei. Autoritățile municipiului au dispus măsuri de profilaxie și prevenire a răspândirii coronavirsului. Orașul Orhei este prima localitate din țară care întreprinde acțiuni antiepidemice de asemenea proporții. Acestea vor fi organizate, periodic, până spre sfârșitul lunii martie”. Aceasta se menționează într-un comunicat al Primăriei orașului, informează PROVINCIAL.
Astfel, zeci de unități de tehnică specială au fost antrenate pentru dezinfectarea arterelor orașului. În acest proces sunt utilizate peste 20 de unități de tehnică, fiind mobilizați și peste 200 de angajați ai serviciilor comunale.
De asemenea, transportul public din Orhei este dezinfectat în stațiile terminus.
„În paralel, autoritățile de Orhei desfășoară o amplă campanie de informare a populației privitor la măsurile antiepidemice. Autoritățile din Orhei au editat mai multe materiale informaționale în acest sens”, mai declară susra menționată.
Primarul Pavel Verejanu spune că Orheiul este primul oraș din țară care ia măsuri antiepidemice împotriva coronavirusului de o asemenea amploare. „Pentru dezinfectarea spațiilor publice este utilizată soluție pe bază de Clor și Alcool. Concentrațiile dezinfectanților sunt coordonate cu specialiștii de la Centrul de Sănătate Orhei. Aceste acțiuni vor fi aplicare cu regularitate până la 23 martie și ar putea fi extinde în funcție de felul cum va evolua situația”, a declarat Verejanu.
Totodată, autoritățile de Orhei le-au cerut agenților economici și instituțiilor și organizații, indiferent de forma juridică, să se conformeze dispoziției primarului mun. Orhei cu privire la aplicarea acțiunilor în scopul prevenirii infecției CODIV-19. În același timp, a fost dispusă crearea punctelor focale la nivel de municipiu și raion.
„Și conducerea raionului Orhei a dispus mai multe acțiuni antiepidemice împotriva coronavirusului. Președintele Dinu Țurcanu le-a solicitat primarilor din raion să mobilizeze serviciile de resort în acest sens”, se arată în același comunicat.
Doina Munteanu