Un program de dezvoltare a sectorului apicol, susţinut de Uniunea Europeană prin granturi pentru producători începători şi reorganizarea domeniului, conform standardelor internaţionale, a fost lansat în UTA Gagauz-Yeri. Un acord în acest sens a fost semnat la Comrat, de autorităţile autonomiei şi asociaţia care va realiza proiectul.
„Acest program european de dezvoltare a apiculturii va permite să instruim şi să susţinem producătorii de miere din regiune, stabilind între ei relaţii de parteneriat, ce le vor permite să extindă piaţa de desfacere, într-un mod organizat şi eficient”, a explicat Denis Cernomoreţ, conducătorul Asociaţiei Green Nations.
Programul de dezvoltare a apiculturii este preconizat pentru cinci ani. Potrivit guvernatorului UTA Gagauz-Yeri, Irina Vlah, albinăritul este o ocupaţie tradiţională în localităţile regiunii, însă pentru a consolida şi eficientiza această ramură este nevoie de susţinut producătorii.
Acest program european pentru dezvoltarea domeniului apicol va fi realizat în şapte zone din Republica Moldova.
Doina Munteanu