Inițiativa Civică pentru organizarea manifestației din 1 martie organizează, în aceste zile, mai multe manifestații în țară, prin care anunță cetățenii să vină în centrul Capitalei, pe 1 martie, ora 12.00, pentru a participa la un protest pașnic organizat de societatea civilă, informează PROVINCIAL.
Astfel, ieri manifestanții au fost în raionul Ialoveni, iar astăzi sunt la Strășeni.
Manifestanții merg pe străzile orașelor cu pancarte în mână, drapele anunțând protestul pașnic.
Ei scandează: „Hoții afară!”, „Noi suntem poporul, Dodon e trădătorul!”, „Anticipate!”, „Demisia Guvernului!”, „1 martie la protest!”, „Veniți cu noi, vă fură și pe voi!”.
Inițiatorul acestei manifestații, Valentin Eșanu, președinte al Asociației Patronale a Metalelor, preşedinte al Asociaţiei HELP, a spus că, prin aceste manifestații, merg să informeze cetățenii despre protestul care va avea loc în PMAN și să-i îndemne să participe.
Cristina Pendea