Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că, astăzi, 24.02.2020, tot teritoriul țării este afectat de rafale de vânturi cu viteză de 18-20 m/s (65-70 km/h).
Manifestările violente ale vântului s-au dezlănțuit în jurul orei 8:00, iar impactul maxim se așteaptă către amiază. Conform prognozelor, vântul ar putea atinge viteza de 25 m/s și mai mult (90 km/h).
Informăm că, la ora 10:30, în zona de activitate a operatorului sistemului de distribuție S.A. „Red Nord” fără tensiune au rămas 23 linii electrice 10 kV, ceea ce acoperă 80 localități, iar în partea de centru și sud a republicii, care este gestionată de operatorul sistemului de distribuție Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A., 32 de localități au rămas fără energie electrică fiind alimentate pe 13 linii electrice 10 kV.
Menționăm că, inspectorii teritoriali ai departamentului supraveghere energetică ai ANRE vor supraveghea procesul de reconectare a liniilor avariate, iar toate echipele operatorilor sunt pregătite pentru a face față circumstanțelor nefavorabile.
În acest context, ANRE vă îndeamnă să fiți atenți și să respectați regulile de securitate în raport cu instalațiile electrice.
Doina Secrieru