În cadrul unei vizite de lucru în raionul Telenești, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu a avut o întrevedere cu reprezentanții consiliului raional și conducerea instituțiilor medicale. De asemenea, a avut loc audiența cetățenilor, pe diverse domenii.
La discuții au participat și primarii satelor raionului Telenești, fiind abordate un șir de probleme.
Totodată, ministrul a informat despre activitățile programate pentru acest an și proiectele aprobate recent în domeniul sănătății și protecției sociale: precum Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală, majorarea salariilor lucrătorilor medicali, reglementarea serviciilor sociale, relansarea programului „Un doctor pentru tine” 2020, etc.
Totodată, ministrul a vizitat spitalul raional, pentru a evalua condițiile și calitatea serviciilor medicale acordate cetățenilor din regiunea respectivă.
Deplasarea s-a finalizat cu vizita echipei ministerului la o familie cu cvadrupleți, din satul Verejeni.
Dina Roșca