Executivul UTA Gagauz-Yeri a elaborat şi aprobat planul evenimentelor din autonomie, pentru anul 2020, unele dintre care vor fi incluse în harta naţională a destinaţiilor turistice.
Potrivit Tatianei Spatarenco, şef-adjunct al Direcţiei regionale pentru dezvoltare economică şi turism, cap de listă este sărbătoarea populară “Hederlez”, marcată la 6 mai, când creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe. Cu acest prilej, la Ceadâr-Lunga tradiţional este organizat un program festiv, evenimentul central fiind cursele de cai, comunică moldpres.md.
Pe 13 iunie, la Comrat, este planificat festivalul regional al costumului naţional, cu genericul “Gagauz Gergefi”. Tot vara, pe 8 iulie, la Cazaclia va fi marcată Sărbătoarea familiei, dragostei şi credinţei, iar la 16 august, în satul Gaidar, se va desfăşura Festivalul regional al covoarelor “Gagauz kilimneri”.
Un alt eveniment de anvergură în autonomie reprezintă şi Festivalul Vinului “Gagauz Şarap Yortusu”, programat pentru 1 noiembrie, la Comrat.
Dina Roșca