Un bărbat în vârstă de 40 de ani, originar din raionul Râbnița a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului Ciocana din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău de comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Ciocana, fiind bănuit de tentativă de omor.
Polițiștii au fost alertați în seara zilei de 19 ianuarie, despre faptul că în curtea blocului de locuit de pe str. Voluntarilor din sec. Ciocana, un bărbat cu o traumă în regiunea capului.
La locul faptei, forțele de ordine au stabilit în urma documentării că, victima – un bărbat în vârstă de 35 de ani, a venit în ospeție la suspect acasă și în urma consumului de băuturi alcoolice, între ei s-a iscat un conflict. Ulterior, în urma conflictului, individul a luat un topor și un ciocan cu care a aplicat mai multe lovituri în regiunea capului și a corpului victimei, după care l-a dat afară din casă. Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Astfel, în urma cercetărilor, la fața locului și în locuința suspectului, polițiștii au depistat toporul și ciocanul cu care au fost aplicate loviturile victimei, totodată fiind ridicate și imaginile de pe camerele de supraveghere care au surprins momentul altercațiilor între cei doi. Suspectul a fost încătușat și escortat la inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor
Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile și este cercetat penal pentru tentativă de omor, care conform legislației penale în vigoare se pedepsește cu închisoare pe un termen de la 10 la 15 ani.
Dina Roșca