Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Pascal Le Deunff, ieri, a efectuat o vizită la Consiliul Raional Cahul, în contextul valorificării relațiilor de colaborare moldo-franceze, informează PROVINCIAL.
Diplomatul a avut o întrevedere cu președintele raionului, Marcel Cenușa și vicepreședinții – Valentina Șevcenco, Vladimir Calmîc și Ruslan Nedov.
„Oficialii au discutat despre dezvoltarea relațiilor de cooperare la nivel local în contextul relațiilor moldo-franceze. Părțile au abordat, de asemenea, aspecte ce țin de prioritățile raionului, proiecte și mijloace de dezvoltare, astfel au convenit că vor depune maxim efort ca relațiile de parteneriat să devină durabile și efective”, se arată într-un comunicat al Consiliului raional Cahul.
Doina Munteanu