Un ofițer de investigații din cadrul Secției investigare a fraudelor economice IP Hîncești a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție în cadrul unui dosar de corupere pasivă.
Potrivit denunțătorului, ofițerul de investigație, fiind persoana publică cu statut special, având responsabilitate de prevenire, relevare și investigarea infracțiunilor, contravențiilor și fraudelor economice, a pretins sumă de 300 de euro pentru a nu-l trage la răspundere contravențională, în legătura cu activitatea ilegală de întreprinzător privind prestarea serviciilor de fabricare a confecțiilor din metal.
Un intermediar l-a contactat pe întreprinzătorul și a fixat o întâlnire în vederea primirii a 6000 de lei, echivalentul a 300 de euro, bani pretinși de polițistul. Ca rezultat, intermediarul a transmis suma de 6000 de lei bănuitului. În urma perchezițiilor la domiciliu ofițerului, banii au fost predați benevol.
În prezent, polițistul și intermediarul sunt plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore.
În acest caz a fost inițiată o urmărire penală în baza art. 324 – corupere pasivă.
Dina Roșca