Evghenii Verbanov, locuitor al satului Parcani, este tatăl unui copil cu dizabilitate severă. Mulți ani la rând, el a încercat să facă auzită vocea fiicei sale și a familiei sale. Vroia ca oamenii să vadă persoanele cu dizabilități așa cum sunt ele, egale în drepturi, care merită oportunități pentru autorealizare, iar pe îngrijitorii lor – ca pe oameni care merită recunoașterea muncii neremunerate pe care o fac, zi și noapte.
„Puțini dintre părinții ai căror copii au o dizabilitate severă își revendică drepturile. De cele mai multe ori ei doar strigă despre nevoile sale. Le-am zis că doar printr-un mesaj comun putem promova drepturile copiilor noștri”.
Evghenii înțelegea că e nevoie de implicare colectivă, însă nu știa de unde să înceapă. Auzind despre instruirile organizate de ONU în domeniul drepturilor omului, Evghenii a mers la una din ele, iar ulterior a devenit membru activ al Platformei pentru dezvoltare durabilă (comunitară) din care fac parte mai multe asociații de pe ambele maluri ale Nistrului, care promovează drepturile omului. Platforma a fost creată cu sprijinul Organizației Națiunilor Unite și al Suediei. „Am aflat ce înseamnă un ONG și cum pot să îl înregistrez. Am reușit să adun actele necesare creării organizației. Am învățat să scriu proiecte spre finanțare. Iar faptul că sunt membru al Platformei m-a ajutat să organizez evenimente pentru persoanele cu dizabilități din s. Parcani”, spune Evghenii.
Așa s-a născut organizația „De le egal la egal”, iar Evghenii Verbanov a devenit portavocea părinților copiilor cu dizabilitate severă din s. Parcani și din regiunea transnistreană: „Până de curând nu mă consideram un promotor al drepturilor omului în regiune. Știam doar că trebuie să revendic dreptul fiicei mele la o viață fără durere. Creând organizația, oamenii au început să mă asculte. Astfel a devenit mai ușor să promovez drepturile persoanelor cu dizabilități severe și să îi fac auziți”.
Cartea de vizită a „De le egal la egal” este proiectul său de angajare a persoanelor din grupuri vulnerabile, în special foști deținuți sau persoane aflate în conflict cu legea, la întreprinderea socială gestionată de organizație. Astăzi, la întreprinderea socială din s. Parcani lucrează opt oameni din grupuri vulnerabile. Aceștia prestează lucrări agricole și sunt remunerați pentru munca efectuată.
Doina Secrieru