În temeiul prevederilor Legii 158-XVI/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, prin ordinul ministrului Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a fost numit, pe 13 decembrie, în funcția de director al Autorității Aeronautice Civile, Eugen Coștei.
Noul director a fost selectat în cadrul unui concurs anunțat de Ministerul Economiei și Infrastructurii și a fost prezentat astăzi colegilor de către Dna Ana Miron, șef Serviciu Transport Aerian din cadrul MEI.
Eugen Coștei în calitate de expert în legislația aeriană a participat în Proiectul TCB a Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) în Kazakhstan, de asemenea a absolvit cu succes mai multe cursuri pe langă Singapore Aviation Academy, JAA Training Organisation, ICAO și are o vastă experiență profesională în domeniul aviației civile, deținând anterior funcția de director Euro Aviation Consulting Team LTD, Director TANDEM AERO, director adjunct MoldATSA (2008-2009).
Menționăm că, Coștei a mai activat în cadrul Autorității Aeronautice Civile, deținând consecutiv funcția de specialist principal Direcția Relații Externe, șef Direcția Relații Internaționale și consilier al directorului AAC.
Mihaela Rotari