Academia de Științe a Moldovei (AȘM) a semnat un Acord de colaborare științifică cu Centrul de cercetări științifice al Găgăuziei „M.V. Marunevici”.Documentul a fost semnat de președintele AȘM, Ion Tighineanu și directorul Centrului, Irina Constantinova, informează PROVINCIAL.
În conformitate cu prevederile Acordului, părțile vor contribui la dezvoltarea relațiilor între instituții în domeniul științei, culturii și educației prin vizite reciproce periodice, stagii pe termen scurt, schimb de informații în domeniul științific și cultural, atât în realitate, cât și în regim online. De asemenea, părțile vor colabora la organizarea şi desfășurarea evenimentelor științifice, culturale și practice, simpozioanelor și mese rotunde, cooperarea științifică bilaterală, precum și la facilitarea schimbului de realizări științifice, culturale și educaționale.
Acordul presupune și cooperarea în ceea ce privește salvgardarea patrimoniului cultural al etniilor din Republica Moldova. Potrivit documentului, Academia de Științe a Moldovei va oferi Centrului de cercetării științifice al Găgăuziei „M.V. Marunevici” consultanță și asistență în conservarea și dezvoltarea în continuare a bazei materiale și de cercetare, a fondului muzeistic și de arhivă creat în regiune.
De asemenea, în conformitate cu obiectivele Acordului, părțile vor încuraja cooperarea, mobilitatea personalului și stagiile în domeniile de cercetare. Se va oferi asistență complexă vizitelor reciproc avantajoase ale specialiștilor din diverse domenii de cercetare.
Doina Secrieru