Peste zece mii de cetățeni din raionul Orhei și din alte localități ale țării au participat sâmbătă, la evenimentul de inaugurare a Târgului de Crăciun, în parcul de distracții OrheiLand din Orhei.
Startul sărbătorilor a fost dat de la distanță de către primarul de onoare al Orheiului, Ilan Șor, liderul Partidului Politic Șor. La eveniment au mai participat: deputata Marina Tauber, primarul Pavel Verejanu, președintele raionului, Dinu Țurcanu și interpreta Sara Șor, soția lui Ilan Șor.
„Astfel, începând din acest week-end, OrheiLand s-a transformat într-o mare de lumini și voie bună, iar oricine vine aici poate beneficia gratuit de toate atracțiile – tobogane de iarnă, Roller coaster, și de reprezentațiile circului italian „Bonaccini”. Iar în reședința sa din OrheiLand, Moș Crăciun împarte cadouri celor mici”, se menționează într-un comunicat al Primăriei.
În cadrul evenimentului de deschidere a Târgului, printr-o intervenție video, Ilan Șor i-a felicitat pe orheieni cu ocazia sărbătorilor de iarnă. „Indiferent de situația și regimul politic din țară, Orheiul a trăit și va trai așa cum își dorește. Orheiul este casa mea, iar voi, locuitorii orașului, sunteți familia mea. Așa că oricum nu ar fi prin alte părți, la noi în Orhei va fi bine întotdeauna”, a spus Șor.
Deputata Marian Tauber, vicepreședinta Partidului Politic Șor, a felicitat locuitorii orașului cu ocazia deschiderii Târgului de Crăciun. Deputata a mai spus că grație lucrurilor bune care se fac aici, Orheiul are toate șansele să devină capitala țării.
Mesaje de felicitare au adresat cetățenilor președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu și primarul municipiului, Pavel Verejanu.
Soția lui Ilan Șor, Jasmin, a remarcat că pentru al cincilea an, Orhei a devenit capitala sărbătorilor de iarnă în Moldova. „În fiecare an creăm împreună cu voi o poveste, iar sufletul acestei povești și al orașului sunteți Dvs.”, a spus aceasta.
„Un impresionant spectacol pentru vizitatori a fost prezentat de pe scena OrheiLand de către artiști locali și staruri din străinătate. Revelația serii au fost recitalurile interpreților Jasmin (Sara Șor), care a interpretat și o piesă în limba română, precum și cel al romanticului Marcel Pavel din România. Acesta a spus de pe scenă că Târgul de Crăciun de la Orhei poate concura cu cel din București”, mai comunică Primăria localității.
Dina Roșca