Procuratura Generală anunță obținerea în instanța de judecată a condamnării unui bărbat din Chetroșica Nouă, raionul Edineț, la pedeapsa cu închisoarea pentru că și-a atacat concubina cu ciocanul, după ce ambii au consumat alcool, informează PROVINCIAL.
Infracțiunea a avut loc la 26 mai 2019. Bărbatul, cu vârsta de 56 de ani, a consumat alcool cu doi oaspeți și concubina în vârstă de 62 de ani, la care locuia. După plecarea oaspeților, însă, concubina i-a adresat anumite cuvinte care l-au jignit pe bărbat, care a lovit-o în regiunea capului, cu ciocanul pe care-l avea în mână.
Chiar dacă concubina a insistat ca agresorul să nu fie pedepsit aspru, Procuratura Edineț a solicitat judecătorilor condamnarea acestuia la pedeapsa cu închisoarea. În instanță, procurorii au argumentat faptul că acesta nu este la prima abatere de la lege: bărbatul a comis fapte similare de violență în familie în 2016, în 2018, dar și în 2019. Astfel, pentru infracțiunile din trecut, acesta a fost pedepsit cu peste 200 de ore de muncă în folosul comunității – lucrări de îngrijire în cimitirul din sat, dar și cu pedeapsa cu închisoarea, însă fără să fi fost privat de libertate, pentru un termen de probă de trei ani.
Prin urmare, judecătorii au satisfăcut solicitarea procurorilor și l-au condamnat la pedeapsă reală cu închisoarea, în penitenciar semi-închis, pentru un termen de 3 ani. De asemenea, procurorii au obținut plasarea lui în arest imediat după ce a comis fărădelegea, iar după pronunțarea sentinței, acesta a fost escortat direct în detenție.
Dina Roșca