„Cetatea de Nord 2019”- un exerciţiu tactic cu trupe în teren, a avut loc la Centrul de Instruire al Brigăzii „Moldova” de la Bălţi, în prezenţa Preşedintelui Republicii Moldova, Comandant Suprem al Forţelor Armate, Igor Dodon, ministrului Apărării Victor Gaiciuc, Şefului Marelui Stat Major, general de brigadă Igor Gorgan, şi corpului de comandă al Armatei Naţionale, informează PROVINCIAL.
Antrenamentele, la care au participat peste 350 de militari în termen și prin contract din Brigada de infanterie motorizată „Moldova”, Batalionul cu Destinație Specială „Fulger”, Regimentul de aviație, Batalionul de artilerie și Baza de păstrare a combustibilului a Armatei Naționale, a avut ca obiectiv dezvoltarea abilităţilor efectivului pentru îndeplinirea misiunilor pe timp de pace, în situaţii de criză sau la acţiuni antiteroriste.
Activitatea a cuprins revista de front a tehnicii militare, briefingul de informare şi acţiuni ale efectivului la diferite locuri de instruire, inclusiv evacuarea răniţilor pe cale aeriană cu elicopterul Mi-2, acordarea ajutorului medical, trecerea zonei contaminate CBRN şi plantarea minelor.
Efectivul militar, implicat în exerciţiu, a executat şi trageri din armamentul ușor și greu de infanterie, tunurile antitanc MT-12, instalațiile antiaeriene ZU 23-2, sistemul de artilerie 9P 140 Uragan, aruncătoare de grenade SPG-9, RPG-7, mitraliere KPVT, DȘK şi PKT, cu utilizarea mijloacelor blindate TAB-71 M, BTR-70, BTR-60, BRDM-2, MTLB, mașinilor militare de transport de tip KRAZ-250, KAMAZ, ZIL, GAZ, URAL, M1083 şi plantatorului de mine tractat PMZ-4.
Dina Roșca