Şapte localităţi din centrul ţării au primit oficial, la Ialoveni, documentaţia pentru proiecte de asigurare cu apă şi eficientizare energetică a clădirilor publice. Elaborarea acesteia a fost posibilă datorită suportului Uniunii Europene, oferit prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova).
Directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), Viorel Jardan, a mulţumit, în cadrul evenimentului, Uniunii Europene și GIZ Moldova pentru suportul acordat, implicarea activă în soluționarea problemelor oamenilor din regiune, precum și pentru asistenţa și lecțiile învățate în procesul de realizare a fazei de proiectare. „A fost o muncă productivă şi vreau să menţionez deschiderea de care au dat dovadă reprezentanții localităților beneficiare și colaborarea acestora în procesul de lucru”, a subliniat Viorel Jardan, relatează Moldpres.md.
Etapa de elaborare a documentației tehnice pentru cele şapte proiecte va fi urmată de o etapa de implementare a programelor prioritare pentru construcția infrastructurii propriu-zise. Achizițiile de lucrări de construcție pentru proiectele selectate sunt preconizate pentru luna ianuarie 2020 şi se vor efectua prin intermediul ADR Centru.
Doina Munteanu