În ajunul sărbătorilor de iarnă, Ministerul Justiției lansează campania de susținere a copiilor din orfelinatele din țară: „Miracolul sărbătorilor de iarnă există – Miracolul ești Tu!”, informează PROVINCIAL.
În perioada 5 decembrie – 23 decembrie, de luni până vineri, între orele 08:00 – 17:00, poți dona cadouri copiilor, lăsându-le în cutia special amenajată la intrarea în sediul Ministerului Justiției, mun. Chişinău, str. 31 August 1989, 82.
„Fiecare dintre noi poate contribui cu cărți, rechizite, jucării, hăinuțe, produse igienice, produse alimentare nealterabile, dulciuri, biscuiți și alte obiecte necesare copiilor pentru a crea lumină și căldură în gândul și în sufletul acestor copilași”, se arată într-un comunicat al Ministerului.
Doina Munteanu