Un locuitor al orașului Ștefan Vodă, pe numele căruia autoritățile ucrainene au aplicat interdicție, a încercat în mod fraudulos să ajungă în Ucraina. Planul său a fost deconspirat de către angajații Sectorului Poliției de Frontieră „Tudora-1”, informează PROVINCIAL.
Cazul a fost înregistrat ieri, iar bărbatul fiind reținut la mai puțin de 300 de metri de linia frontierei de stat.
În jurul orei 05:30, patrula SPF Tudora-1, aflată în misiune de control al trecerii frontierei, prin intermediul turnului de supraveghere-video a observat silueta unei persoane, care se îndrepta grăbit spre Ucraina din interiorul Republicii Moldova. La fața locului a fost solicitată prezența grupei de intervenție, care a reținut persoana în cauză.
Ca urmare, bărbatul a fost identificat ca cetățean moldovean de 29 de ani și intențiile sale de a ajunge ilegal în țara vecină au fost confirmate de el personal. Motivul invocat de acesta ar fi interdicția aplicată de autoritățile ucrainene, pe faptul depășirii termenului de ședere pe teritoriul Ucrainei.
Pe faptul dat, ofițerii de urmărire penală din cadrul Direcției regionale Est au inițiat mai multe cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută de art.27, art.362(al.1) CP al RM.
Doina Secrieru