La reuniunea Comisiei Unificate de Control, la inițiativa delegației Republicii Moldova, a fost coordonat accesul în Zona de Securitate a specialiștilor de profil și echipamentului tehnic necesar pentru efectuarea expertizei tehnice și a proiectului de execuție înainte de reparația podului peste râul Nistru poziționat pe drumul expres M1, traseul Chișinău – Dubăsari, între două posturi ale Forțelor Mixte de Pacificare, transmite PROVINCIAL.
Prin urmare, în perioada noiembrie 2019 – iunie 2020 sub egida Întreprinderii de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor” vor fi desfășurate studii geodezice, topogeodezice, examinarea și testarea elementelor podului ce unește localitățile Criuleni și Lunga.
Cristina Parfeni