Un bărbat în vârstă de 42 de ani originar din raionul Cimișlia a fost reținut de polițiștii sectorului Râșcani a Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea unui șir de furturi din locuințe, informează PROVINCIAL.
Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Râșcani a fost alertat la 17 octombrie de către proprietara în vârstă de 31 de ani, comunicând că din locuința amplasată pe str. G. Madan, i-au fost sustrase mai multe bunuri materiale.
Femeia a comunicat polițiștilor, că atunci când s-a întors la domiciliu a depistat lipsa bunurilor materiale și a mijloacelor finaciare. Individul a sustras 2 telefoane mobile și un ceas, cauzând proprietarei un prejudiciu în sumă de 2 500 lei. În urma cercetării la fața locului forțele de ordine au stabilit că suspectul a pătruns în apartament prin forțarea geamului din termopan.
Alt caz similar a fost înregistrat la 21 octombrie, când suspectul a pătruns prin aceeași metodă, în apartamentul amplasat pe str. Hipodromului, de unde a sustras un telefon mobil și un portmoneu, cauzând proprietarei un prejudiciu de 4000 de lei.
Suspectul a mai pătruns în alte doua locuințe din sectorul Râșcani la 28 octombrie, de unde a sustras bani și bunuri , suma totala a pagubei fiind estimată la 30 000 lei.
Individul a fost reținut și escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale, bărbatul și-a recunoscut vinovăția comunicând că a comis infracțiunea din lipsă de bani. O parte din bunurile sustrase le-a vândut, iar o parte din bunuri au fost depistate de forțele de ordine , acestea au fost ridicate și urmează a fi restituite proprietarilor.
Este de menționat c,ă bărbatul nu este la prima abatere, anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare.
Individul a fost plasat în arest preventiv pentru un termen de 30 de zile în Izolatorul de Detenție Provizorie a Direcției de Poliție a mun. Chișinău. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt, infracțiune care conform legislației penale în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore sau cu închisoare de până la 4 ani.
Doina Secrieru