Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a organizat o ședință de consultare publică a Programului național de dezvoltare a sectorului de ovine și caprine pentru perioada 2020-2026, informează PROVINCIAL.
În cadrul evenimentului a fost supus dezbaterii publice documentul Programului, dar și stabilite prioritățile de dezvoltare a sectorului în următorii șapte ani.
Scopul Programului este dezvoltarea sectorului de creștere a ovinelor și caprinelor prin sprijinirea crescătorilor din partea statului, precum și promovarea produselor obținute de la aceste specii de animale.
Obiectivul general al Programului este optimizarea șeptelului de ovine și caprine, sporirea productivității și valorificarea întregului spectru de producție al speciilor prin aplicarea tehnologiilor moderne și a bunelor practici europene de management.
În deschiderea ședinței, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Meidului, Ion Perju, a îndemnat participanții să își expună opiniile asupra principalelor prevederi ale documentului, menționat că documentul urmează a fi definitivat până la finele anului curent, iar la începutul anului 2020 va fi propus Guvernului spre aprobare.
La eveniment au participat crescători de ovine și caprine din țară, reprezentanți ai instituțiilor de resort, dar și alți actori interesați.
La final, în baza propunerilor și a recomandărilor, vor fi efectuate modificări ale conceputului Programului.
Dina Roșca