Șeful Guvernului, Ion Chicu, s-a întâlnit astăzi cu oameni de afaceri, la Orhei, pentru a discuta despre provocările care le confruntă, se arată într-un comunicat al Guvernului Republicii Moldova, informează PROVINCIAL.
„Vreau să știu din prima sursă care sunt viziunile oamenilor de afaceri și unde e necesar să intervină Cabinetul de miniștri ca să dezvoltăm economia”, a declarat Chicu.
Totodată, Chicu a menționat că obiectivul principal al Guvernului este să creeze un climat bun pentru dezvoltarea afacerilor.
„Nu mai putem trăi pe credite și ajutoare venite din afara țării. Trebuie doar să muncim mai mult. Vă asigurăm că nu vom opera modificări în legislație și nu vom mări nicio taxă în următorul an. Ba din contra, vom veni cu un set de măsuri care ar putea îmbunătăți condițiile businessului moldovenesc”, a declarat prim-ministrul.
„Agenții economici, inclusiv producătorii au apreciat deschiderea șefului Guvernului și i-au spus premierului că una dintre cele mai mari probleme o întâmpină la exportul produselor agricole. În context, prim-ministrul a dat asigurări că acest subiect va fi discutat, la nivel înalt, mâine la Moscova. La întâlnirea cu premierul au venit aproximativ 60 de oameni de afaceri din raioanele Orhei, Telenești și Rezina”, se menționează în același comunicat.
Dina Roșca