Condiții de detenție conforme cu standardele europene în izolatorul de detenţie provizorie (IDP) din cadrul Inspectoratului de Poliție Căușeni, informează PROVINCIAL.
Astfel, celule din izolator au fost complet renovate și echipate în conformitate cu standardele internaționale în materia respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei aflate în detenție provizorie. Edificiul a fost inaugurat la data de 8 noiembrie 2019 și a costat 4, 7 milioane de lei, bani oferiți de Uniunea Europeană.
În urma modernizărilor și modificărilor efectuate în izolator au fost instalate sisteme de monitorizare video, comunicare internă cu celula (de tip interfon), radioficare, securitate antiincendiară, sistem de protecție de valori umane, dar și alte condiții, inclusiv ce țin de igiena personală, care garantează respectarea drepturilor, securității și siguranței persoanelor private de libertate.
De asemenea, izolatorul mai este dotat cu sisteme moderne de control care să sprijine polițistul în realizarea misiunii de pază și protecție a deținuților, pentru solicitare de ajutor, prin declanșarea alarmei sonore prin mai multe opțiuni.
Izolatorul a fost renovat în cadrul Programului de suport bugetar pentru reforma Poliției și finanțat de către Comisia Europeană.
Doina Munteanu