Specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord au efectuat o vizită în comunele Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos, raionul Florești, unde au monitorizat procesul de execuție a lucrărilor de construcție-montaj a sistemelor de aprovizionare cu apă în cadrul proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”.
În prezent, la Cuhureștii de Sus sunt efectuate lucrări la Platforma C a sistemului de aprovizionare cu apă, unde sunt amenajate cămine pentru captarea apei de izvor. Tot acolo, a fost montată o stație de pompare a apei, a fost construită rigola pentru scurgerea apelor pluviale, au fost efectuate lucrări de amenajare a teritoriului și a fost montat eurogardul de protecție a zonei de captare a apei de izvor.
La Platforma A din Cuhureștii de Sus se execută lucrări de amenajare a teritoriului, se construiește rigola de scurgere a apelor pluviale, se montează gardul de protecție a platformei și se pregătește construcția fundației pentru montarea castelului de apă. La Platforma B se desfășoară lucrări de amenajare a teritoriului și lucrări de pregătire a construcției unei fundații pentru montarea unui castel de apă.
Inițial, subproiectul de la Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos a fost divizat în două etape. Bugetul pentru etapa I se cifrează la 14,4 milioane de lei, iar pentru etapa II – 6,7 milioane de lei, bani alocați din sursele Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).
Până în prezent, la Cuhureștii de Sus, în cadrul etapei I a subproiectului, au fost montate 31.800 m de rețele exterioare de alimentare cu apă, 4.200 km aducțiune, 105 cămine de vizită, 22 hidranți antiincendiari și 4 reductoare de presiune. În acest sens, din FNDR, au fost valorificate resurse financiare în sumă de 11,35 milioane de lei.
La Cuhureștii de Jos, în cadrul etapei a II-a a subproiectului, au fost montate până în prezent 24.235 m rețele exterioare de alimentare cu apă, 90 cămine de vizită și 14 hidranți antiincendiari. În acest sens, din FNDR, au fost valorificate resurse financiare în sumă de 4,04 milioane de lei.
Doina Munteanu