Un fost subofițer al Serviciului patrulare a Secției securitate publică a Inspectoratului de Poliție (IP) Bălți este cercetat penal pentru trafic de influență, informează PROVINCIAL.
Acţiunile ilegale ale acestuia, au fost documentate de ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, în comun cu angajații Procuraturii mun.Chișinău, Oficiul Principal, pe parcursul anului 2019, în timp ce își desfășura activitatea în cadrul IP Bălți,
Potrivit informațiilor preliminare, acesta ar fi pretins şi primit de la o locuitoare a municipiului Chișinău mijloace bănești în sumă de 550 de euro, susținând că ar avea influență asupra unor persoane publice responsabile de documentarea conducătorilor auto din cadrul Centrului Multifuncțional Bălți al Agenției Servicii Publice, pentru a-i determina să faciliteze susținerea probelor practice și obținerea permisului auto de categoria „B”, fără a susține examenele de calificare.
În privința acestuia a fost inițiată o cauză penală în baza indicilor infracțiunii prevăzute de art.326 alin (1) Cod penal (Traficul de influenţă). Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 5 ani de închisoare cu amendă în mărime de la 3 000 unităţi convenţionale.
Suplimentar, de menționat că oamenii legii au pornit recent un alt dosar împotriva făptașului, pentru o infracțiune similară.
Doina Secrieru