„După o înfrângere electorală e greu să accepți, probabil faptul că ai dat-o în bară, însă deseori așa poți învăța mai bine și mai repede. Oamenii văd greșelile mult mai ușor decât lucrurile bune” – a scris, pe o rețea socială, candidatul Partidului Unității Naționale la Primăria din Soroca, Alexandru Cimbriciuc, informează PROVINCIAL.
„E de bine că ai oameni care nu te plac. Înseamnă că faci ceva cum trebuie și anumiți oameni sunt deranjați, pentru că ție îți iese treaba mai bine. Se mai întâmplă. Concluzie: Uneori e bine să faci o pauză și să te gândești, pe cine susținem si votăm în turul 2 la funcția de primar de Soroca… Stimați Soroceni in turul doi nu îl voi favoriza pe Victor Său, dar voi vota impotriva socialismului… La data de 3.11.19 Eu și echipa PUN vă îndemn șă votăm împotriva socialiștilor, care numai vor defavoriza Orașul Cetății”, a adăugat Cimbriciuc.
Candidatul Alexandru Cimbriciuc a obținut 3,08% în cadrul scrutinului electoral din 20 octombrie.
De menționat că, în turul II al alegerilor locale din Soroca vor lupta pentru fotoliul de primar -socialista Lilia Pilipețchi și candidatul independent, Victor Său.
Dina Roșca