Candidatul independent la șefia comunei Stăuceni din municipiul Chișinău, Nicolae Balaur, în cadrul unui interviu pentru PROVINCIAL.MD, a afirmat că nu are nevoie de susținerea guvernării în implementarea acțiunilor în localitatea unde și-a înaintat candidatura. Totodată, s-a referit la mai multe detalii despre proiectele ce sunt pe agenda de priorități.
PROVINCIAL: De ce ați decis să candidați la funcția de primar a comunei Stăuceni?
Nicolae Balaur: Comuna Stăuceni este casa mea și, cu siguranță, poate deveni o localitate-exemplu pentru întreaga Moldovă. În scurt timp, comuna noastră va putea asigura un trai confortabil tuturor locuitorilor săi, în plus, va fi un loc de atracție pentru vizitatori și investitori. M-am angajat să implementez acest plan, având la bază o experiență de muncă în domeniul economiei, o pregătire profesională și susținerea alegătorilor din această unitate administrativ-teritorială. Țin să remarc că, experiența acumulată în funcția de pretor al sectorului Râșcani, comuna Stăuceni fiind parte din componența sectorului Râșcani, îmi este foarte utilă, de unde am și mai multe proiecte cu programe de investiții, pe care vreau să le implementăm anume aici, la Stăuceni.
P.: Numiți primele 3 acțiuni pe care le veți întreprinde, odată aleasă în funcție?
N. B.: Organizarea misiunii de audit. Este necesar să analizăm ce s-a făcut în ultimii ani. Cu certitudine, vom da curs de dezvoltare și vom asigura continuitatea proiectelor bune pentru Stăuceni. Planurile și programele defectuoase vor fi oprite. Un lucru nelipsit de importanță este asigurarea unui management eficient al bugetului comunei Stăuceni, dar și creșterea părții de venit a acestuia. Vă asigur că, fiecare bănuț va fi utilizat în interesele comunei și a locuitorilor săi.
Demararea proiectului „Oraș ecologic la cheie”. Asta ar însemna: 1) Drumuri și trotuare bune pentru Stăuceni și satul Goianul Nou; 2) Organizarea și semaforizarea mai multor intrări în Stăuceni; 3) Amenajarea unui azil pentru câinii maidanezi; 4) Transport gratuit pentru copii; 5) Soluționarea problemei gunoiului prin crearea mini-fabricii de ardere; 6) Dezvoltarea programului de susținere lunară a bugetarilor, pensionarilor și persoanelor aflate în dificultate. Grădiniță cu bazin și studii după modelul învățare prin joc.
P.: Cum puteți evalua, la moment, starea localității în care vă propuneți să fiți primar?
N. B.: Candidez la funcția de primar nu pentru a căuta dușmani și făptași, ci pentru a rezolva problemele existente. Și cel mai important pentru a dezvolta și îmbunătăți viața în Stăuceni și Goianul Nou. Comuna noastră are un potențial de dezvoltare enorm. Din păcate, nu există o strategie de dezvoltare. Eu, împreună cu Academia Internațională de Ecologie, o echipă de experți, am analizat situația și am elaborat o strategie de dezvoltare a comunei Stăuceni pe o perioada de 4-8-12 ani.
P.: Cine este concurentul dumneavoastră în această campanie?
N. B.: Toți cei antrenați în campania electorală sunt concurenți.
P.: Numiți localitatea-exemplu pentru Dvs., de la noi sau de peste hotare?
N. B.: Orașul Sibiu. Este o localitate curată, cu trotuare reparate, drumuri săptămânal spălate, stații de așteptare moderne, cu investiții, locuri de muncă, toate județele din jur vin să muncească și se mută cu traiul în Sibiu.
Tot aici vreau să adaug că, am o idee neobișnuită și foarte interesantă pentru Stăuceni. Vreau să conving autoritățile moldovenești să creeze un „Muzeu al Vinului”, pe baza fostei crame din Stăuceni. Va fi un muzeu neobișnuit, unic, ce va prezenta întreaga istorie a vinificației din Moldova, unde vor fi expuse numele tuturor producătorilor vinicoli din țară. Și încă, muzeul va include o sală de degustare, un restaurant, un magazin de băuturi alcoolice, dar și produse autohtone. Un astfel de muzeu, care va fi un punct de atracție – atât pentru locuitorii țării, cât și din afară. Un vis frumos ce poate deveni realitate. Mai mult, acest muzeu va fi aproape de Complexul Chișinău-Arena, fapt ce-i va asigura un flux mare de turiști, ceea ce înseamnă venituri mai mari la bugetul local.
P.: Cât de important este un partid „în spatele” unui primar?
N. B.: Un candidat independent este o opțiune benefică în alegerile locale, pentru că, candidatul unui partid neapărat va promova interesele partidului respectiv, care întotdeauna vor avea prioritate. Însă, pentru mine prevalează interesele locuitorilor din Stăuceni. În ceea ce privește membrii Consiliului local, am convingerea că voi putea să îi unesc în jurul ideii prioritare – dezvoltarea comunei Stăuceni. Cunosc că, majoritatea locuitorilor comunei Stăuceni sunt patrioții. Pe ceilalți îi vom convinge că, lucrurile bune trebuie să fie susținute. În ceea ce privește controlul – sunt de părerea că, echipa de consilieri trebuie să controleze organul executiv. Un control onest va aduce beneficii tuturor.
P.: De ce alegătorul ar trebui să vă aleagă pe dumneavoastră?
N. B.: Pentru că sunt unicul candidat care are o strategie de dezvoltare a comunei Stăuceni pentru următorii ani și pentru că am încheiat un acord de finanțare în programul susținut de ONU. Eu nu trebuie să rog guvernarea sau pe altcineva să-mi dea bani pentru realizarea platformei electorale. Eu am toate resursele pentru a face din Stăuceni o comună-model, prielnică pentru trai, muncă și odihnă.
P.: Vă mulțumesc!
Amintim că, PROVINCIAL.MD desfășoară un proiect cu privire la alegerile locale din țara noastră, ce vor avea loc la 20 octombrie curent, în cadrul căruia sunt abordați candidații ce aspiră să devină aleși locali.
Mihaela Conovali