Candidatul blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” la șefia orașului Rezina, Victor Cibotari, în cadrul unui interviu pentru PROVINCIAL.MD, a declarat că, în ultimii 8 ani, orașul Rezina a fost un exemplu cum nu trebuie gestionat un oraș.
„Fiind condus de niște guvernanți corupți, în frunte cu președintele de raion Eleonora Graur, din bugetul raional și orășenesc fiind sustrase zeci de milioane de lei. Au fost trucate licitațiile de vânzare a terenurilor publice, au fost eliberate un șir de autorizații de construcție, la fel, ilegale. În tot acest răstimp, am adresat numeroase sesizări către Procuratura Generală, Poliție și CNA, însă mafia care a pătruns în toate organele de stat a refuzat să întreprindă careva mișcări în această direcție. Astăzi când lucrurile s-au schimbat, când la guvernare nu se mai află mafia PD-istă, doresc să fac o schimbare, care poate avea loc doar în cazul când voi fi acolo unde se iau deciziile, adica în fruntea Primăriei”, a susținut Cibotari.
„Printre localitățile de la care am putea lua exemplu, pot numi o primărie din România – comuna Ciugud din judeţul Alba, condusă de un primar care, fără multă finanțare, a reușit în scurt timp să prefacă comuna în una din cele mai prospere din țară”, a adăugat, în acest sens, candidatul.
Interviul integral va putea fi accesat mâine pe PROVINCIAL
Amintim că, PROVINCIAL.MD desfășoară un proiect cu privire la alegerile locale din țara noastră, ce vor avea loc la 20 octombrie curent, în cadrul căruia sunt abordați candidații ce aspiră să devină aleși locali.
Mihaela Conovali