Candidatul independent la șefia orașului Criuleni, Alexandru Zolotco, în cadrul unui interviu pentru PROVINCIAL.MD, a numit primele 3 acțiuni pe care le va întreprinde odată ales în funcție.
„E prematur să clasific acțiunile mele, odată ales, dar dacă e să dau un răspuns strict la această întrebare, cred că, în primul rând, aș mulțumi alegătorilor care mi-au încredințat votul lor. După punerea în legalitate a tuturor funcționarilor noi aleși o să stabilim agenda de lucru pentru următoarele 12 luni, deocamdată. O agendă reală – ce va avea niște puncte clar stabilite ca și termen și sunt de urgentă majoră. Aceste puncte vor fi luate de comun acord cu consilierii primăriei”, a precizat Zolotco.
„Cel mai anevoios punct în toată activitatea de primar va fi identificarea resurselor financiare și materiale pentru îndeplinirea agendei de lucru. O activitate cu care se confruntă toate primăriile din țară, doar că unii sunt învingători, iar alții mai puțin. Noi, ca și comunitate locală, trebuie să atragem toate resursele posibile din țară și din afară țării astfel, încât să obținem tot ce ne-am propus și să intrăm în rândul localităților cu interes investițional. Odată obținut acest aspect, lucrurile vor veni de la sine, locuri noi de muncă, condiții mai bune de muncă, un oraș mai verde și luminos”, a mai adăugat candidatul.
Interviul integral va putea fi accesat mâine pe PROVINCIAL
Amintim că, PROVINCIAL.MD desfășoară un proiect cu privire la alegerile locale din țara noastră, ce vor avea loc la 20 octombrie curent, în cadrul căruia sunt abordați candidații ce aspiră să devină aleși locali.
Mihaela Conovali