„Fiind locuitor și apoi consilier orășenesc, nu am văzut dezvoltarea orașului, or chiar dacă se dezvoltă – nu cu pași corecți. Sunt posibilități, dar nu este dorință din partea primăriei” – a declarat candidatul Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS” la șefia orașului Căușeni, Anatolie Donțu, în cadrul unui interviu pentru PROVINCIAL.MD.
Cu privire la primele 3 acțiuni pe care le va întreprinde în funcția de primar, Donțu a spus: „Prima este ca revizia și controlul să nu fie lucruri ascunse și resurse furate. În al doilea rând, susținerea grădinițelor prin buget propriu și efectuarea unor lucrări necesare. Al treilea aspect – înverzirea orașului nostru, nu prin flori, ci prin copaci, arbuști și iarbă. Totodată, este necesară repararea și curățirea canalelor de evacuare a apelor după ploaie”, a conchis pretendentul la șefia orașului Căușeni.
Interviul integral va putea fi accesat mâine pe PROVINCIAL.MD.
Amintim că, PROVINCIAL.MD a dat start unui proiect cu privire la alegerile locale din țara noastră, ce vor avea loc la 20 octombrie curent, în cadrul căruia sunt abordați candidații ce aspiră să devină aleși locali.
Mihaela Conovali