Voluntarii DRÄXLMAIER al programului de învățământ dual alături de copii și profesori din liceele „Mihai Eminescu”, „George Coșbuc” și Școala Profesională nr.5 din Bălți s-au implicat într-o acțiune de susținere a mediului plantând circa 50 de arbori de mai multe specii.
NATALIA GROSU-CUROCICA SPECIALIST DE RELAȚII PUBLICE DRÄXLMAIER MOLDOVA: „Sustenabilitatea și responsabilitatea socială sunt importante pentru DRÄXLMAIER. Noi avem grijă de mediu și suntem certificați conform ISO 14001. Astăzi facem o activitate, plantăm copaci pentru viitor, astfel, încât peste mulți ani toți cei care au participat la activitatea dată, să treacă pe alături și să vadă că într-adevăr au sădit și să vădă rodul muncii lor în acești copăcei crescuți.”
Voluntarii au săpat gropile, au plantat arborii și i-au udat, în speranța că întreaga comunitate va beneficia de roadele acțiunii lor. Toți voluntarii s-au bucurat că pot da o mână de ajutor la înfrumusețarea teritoriilor școlare. Copiii s-au implicat și au însuflețit evenimentul cu bucuria lor.
„Eu sunt Maxim, sunt în clasa I-C. Eu am sădit azi un copăcel ca să crească cu mine până în clasa a XII-a.”
„Mă numesc Dumitru Bînzari sunt elev în clasa I-C. Azi am plantat niște copaci, niște pomi, căci trebuie să ajutăm natura. Copacii ne oferă oxigen. Așa curtea școlii va deveni mai verde și mai frumoasă.”
La inițiativa părinților, în curtea instituției „Mihai Eminescu” unde este amplasat blocul claselor primare au fost plantate și flori.
VIOLETA CIUHREI PĂRINTE: „Sunt părinte a unei eleve din Liceul „Mihai Eminescu”. Astăzi cu un grup de părinți am decis într-o zi de sâmbătă, într-o zi de odihnă, să venim să facem o activitate de voluntariat la plantarea unor arbori, a unor flori, ca să fie cât mai frumoasă grădina școlii. Iar copii când vor veni dimineața să se bucure.”
„Azi am ajutat să platez flori deoarece e foarte bine pentru că facem schimb. Schimb, în sens că dăm florilor dioxid de carbon, iar ele nouă oxigen.”
Proiectului „DRÄXLMAIER Bălți plantează copaci pentru viitor” a implicat tineri activi și preocupați de situația ecologică a municipiului. Astfel ucenicii programului de învățământ dual al companiei au fost un exemplu pentru pici.
„Pentru ca un copac să fie plantat trebuie mai întâi să sapăm o gaură, să fixăm rădăcinile copacilor în ea, să turnăm apă și să astupăm gaura înapoi.”
„Studiind învățământul dual la DRÄXLMAIER mi s-a propus să particip la activitatea dată. Aceasta este foarte bună, deoarece, chiar este nevoie de plantație.”
„Când am sădit primul copac m-am simțit mai bine și ar fi bine dacă nu doar noi vom sădi copaci, dar și alții.”
DRÄXLMAIER a inițiat învățământul dual în Moldova în 2014. Partenerul de cooperare fiind școala profesională Nr.5. Programul de ucenicie constă în pregătire teoretică (30%) și practică (70%), conform modelului german.
VADIM BUBULICI MANAGER FORMARE PROFESIONALĂ DRÄXLMAIER: „Plantăm copaci în trei instituții, inclusiv brazi. Alături de noi avem acei în jur de 30 de elevi dinsistemul dual de învățământ, plus copilași de clasa întâia, a doua, care s-au alăturat la acest eveniment frumos. Chiar a fost o deschidere foarte mare din parte instituțiilor de învățământ, au fost foarte bucuroși că am vrut să venim la ei în ospeție să facem curat. Sperăm că vom continua cu așa activități în fiecare an, căci considerăm că este un lucru binevenit pentru oraș.”
Reprezentanții instituțiilor de învățământ implicate consideră că aceste activități sunt benefice pentru copii.
NINA GRAPĂ DIRECTOR L. T. „MIHAI EMINESCU” BĂLȚI: „Eu mă bucur foarte mult că întreprinderea DRÄXLMAIER a avut inițiativa să înverzeascî teritoriul școlii primare, cu atât mai mult că aici învață mulți copii ai munictorilor din această întreprindere. Suntem foarte mulțumiți pentru donația pe care au făcut-o, însăși materialul săditor și în același rând pentru participarea foarte activă și ajutorul acordat.”
Grupul DRÄXLMAIER a venit în Moldova la Bălți în 2007. Compania are mai mult de 60 de fabrici în peste 20 de țări, la care activează peste 70.000 angajați în întreaga lume.
Doina Secrieru